Baltagul . ( comentariu-literar )

Prin capodopera Baltagul, apãrut în 1930, Sadoveanu realizeazã o nouã interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicând sursa de inspiraþie: “Stãpâne stãpâne,/ Mai cheamã º-un câne”.mplu, pãstrând elementele baladei: un cioban este omorât de doi tovarãºi ai sãi pentru a-i lua oile, dar femeia acestuia, aprigã ºi inteligentã nu are liniºte pânã nu aflã fãptaºii ºi nu-i pedepseºte dupã legea nescrisã a comunitãþii.

Faptele din Baltagul

se petrec spre sfârºitul secolului al XIX-lea ºi începutul secolului al XX-lea, însã într-o societate patriarhalã, arhaicã, strãpunsã de zorii unei civilizaþii, de noi relaþii sociale, capitaliste.

Titlul

romanului este simbolic. În sensul basmului vechi, baltagul este unealta magicã ºi simbolicã însuºitã de rãufãcãtori ºi cuceritã de erou, unealtã care rãmâne purã, nepãtatã de sânge.

Compoziþia

Romanul începe cu prezentarea s

“Domnul Dumnezeu, dupã ce a alcãtuit lumea, a pus rânduialã ºi semn fiecãrui neam.

Naraþiunea simplã, ar putea fi delimitatã schematic în trei pãrþi:

inteticã a vieþii pãstorilor (vechimea, felul de viaþã, psihologia), fixatã într-o cosmologie popularã:[…]

La urmã au venit ºi muntenii º-au îngenunchiat la scaunul împãrãþi

ei. […]

- Apoi aþi venit cei din urmã, zece Domnul cu pãrere de rãu. Dragi îmi sunteþi, dar n-am ce vã face. Rãmâneþi cu ce aveþi. Nu vã mai pot da într-un adaos decât o inimã uºoarã ca sã vã bucuraþi cu al vostru. Sã vã parã toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; ºi cel cu bãutura, ºi s-aveþi muieri frumoase ºi iubeþe”.

partea întâi de la început pânã la plecarea Vitoriei în cãutarea lui Lipan (cap. VII); prezentarea argatului Mitrea ºi a lui Gheorghiþã, coborât la vale, cu oile, asinii ºi dulãii la iernat, într-o baltã a Jijiei, în apropiere de târg; neliniºtea Vitoriei pentru întârzierea bãrbatului ei, peste obicei, cunoaºterea ºi “citirea” semnelor naturii; mersul femeii la pãrintele Dãnilã, la bisericã, sã-i “ceteascã”; mersul la baba Maranda, care avea “unele tainice ºtiinþi ºi meºteºuguri”; drumul la Piatra, popasul la mãnãstire, la icoana Sfintei Ana; mersul la autoritãþi pentru a-ºi spune necazul.

Partea a doua

Romanul construieºte pe parcursul sãu imaginea unei lumi esenþializate. Spaþiul cel mai larg revine lumii satului de munte: peisajul, datinile ºi oamenii.

are într-însa ºtiinþa morþii lui Nechifor Lipan ºi crâncenã durere, se vãzu totuºi eliberatã de întuneric Sabasa ºi Suha). A treia, ºi ultima parte, stã sub semnul actului justiþiar; prezintã acþiunile Vitoriei pentru îndeplinirea datinei creºtine ºi cinstirea mortului, cercetarea despre vinovaþi, în Sabasa ºi Suha; întoarcerea acasã, la Magura Tarcãului pentru rânduirea praznicului, a celor cuvenite pentru mort, dovedirea ºi pedepsirea vinovaþilor.

Ritmul ex

“Locuitorii aceºtia de sub brad sunt niºte fãpturi de mirare. Iuþi ºi nestatornici ca apele, ca vremea; rãbdãtori în suferinþi ca ºi-n ierni cumplite, fãrã griji în bucurii […], plãcându-le dragostea ºi beþia ºi datinile lor de la începutul lumii, […] mai cu samã stau ei î

istenþei pãstoreºti este dirijat de fenomenul transhumanþei, iar acesta urmãreºte miºcarea marilor cicluri naturale. Scriitorul surprinde trãsãturile ce definesc aceastã colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fãrã lirism:n faþa soarelui c-o inimã ca din el ruptã: cel mai adesea se desmiardã ºi luceºte - de cântec, de prietenie. Aºa era ºi acel Nechifor Lipan care acum lipsea” .

Ei au o existenþã simplã, dar grea: “Munteanului i-i dat sã-ºi câºtige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu caþa.”

Gospodãria Lipanilor aratã oameni cu îndeletniciri specifice muntelui: sunt vremuri în care se practicã încã schimbul de produse: “Avere aveau cât le trebuia, poclãzi în casã, piei de miel în pod, oi în munte. Aveau ºi parale strânse într-un cofãiel cu cenuºã. Fiindu-le lehamite de lapte, brânzã ºi carne de oi sfârtecate de lup, aduceau de la câmpie legume. Tot de la câmpii largi cu soare mult aduceau fãinã de pãpuºoi.”

Romanul lui Sadoveanu are un caracter mitic-baladesc, zugrãvind o civilizaþie pastoralã milenarã. Evenimentele fundamentale ale acesteia, ceremoniile sunt ºi ele prezente în roman: cumãtria de la Borca, la Cruci nuntã, în care tradiþia e plinã de strãlucire.

Dar Baltagul

Scriitorul dezvãluie neliniºtea eroinei datorate întârzierii (ºaptezeci ºi trei de zile) peste obicei, a lui Nechifor Lipan, “dragostea ei de douãzeci ºi mai bine de ani”, plecat la Dorna sã cumpere oi. Aºteptarea se transformã în bãnuialã, bãnuiala în neliniºte, neliniºtea în presimþire ºi de aici decurg acþiunile ei. Munteanca îºi cunoaºte bãrbatul aºa cum ºtie semnele vremii. În aceste ceasuri de cumpãnã, de cãutare a adevãrului despre omul ei, marea descoperire a Vitoriei rãmâne însã pãstrarea tinereþii iubirii.

Tema fundamentalã, axul romanului în jurul cãruia sunt polarizate timpul ºi spaþiul, este cãutarea adevãrului în labirintul sãu interior

Întreaga strategie a Vitoriei are la bazã douã coordonate fundamentale ale cunoaºterii: ºtiinþa semnelor, ºi î deplin acord experienþa moralã. Primele semne rãu prevestitoare sunt visele: cel dintâi vis, care “a împuns-o în inimã ºi a tulburat-o”, i-l aratã pe Nechifor “cãlare cu spatele întors spre ea”; altã datã l-a visat rãu, “trecând o apã neagrã… Era cu faþa încolo

rãmâne, în ultimã analizã, romanul “unui suflet de munteancã, vãduva Vitoria Lipan”. Ea este din Mãgura Tarcãului ºi trãieºte viaþa asprã a oamenilor de la munte. Figurã reprezentativã de erou popular, Vitoria întruneºte calitãþile fundamentale ale omului simplu, care se înscriu în principiile etice dintotdeauna ale poporului român: cultul adevãrului, al dreptãþii, al legii strãmoºeºti ºi al datinei.. Vitoria pare aceeaºi, în exterior, dar viaþa ei interioarã se adânceºte. Acolo, în sine, se hotãrãºte totul.”.

Vitoria nu mãsoarã vremea cu calendarul, ci cu semne cerului. Ea înþelege semnele firii. Elementele naturii îndeplinesc o funcþie simbolicã. Mai ales vântul dã semne: “trecu ºuºuind prin crengile subþiratice ale mestecenilor”.

Vitoria este o sintezã de spiritualitate strãveche româneascã, ea respectã neabãtut datina moºtenitã din vechime, manifestatã în viaþa cotidianã, sau la evenimente cruciale (nunþi, botezuri, înmormântãri). Toate acþiunile ei poartã pecetea ceremonialului, au un caracter solemn, sacru: Vitoria îºi lasã fata la mãnãs

Înþelepciunea, inteligenþa ºi luciditatea îi dirijeazã comportamentul: cere bani mãrunþi negustorului, sã-i aibã “la îndemânã” , îi leagã într-un colþ de nãframã

tire, se mãrturiseºte preotului, ia sfânta împãrtãºanie, sfinþeºte baltagul pentru feciorul ei..

Cuvintele cheie în jurul cãrora se concentreazã discursul narativ al romanului au valoare simbolicã, definind eroina: rânduialã

, semn, întuneric, luminã.

Îngroparea bãrbatului dupã datinã marcheazã momentul reintrãrii în liniºtea ºi ordinea vieþii de la

În comportamentul eroinei se cuprinde o întreag

             Avand in vedere ca suntem la un pas de Examene,m-am gandit ca v-ar ajuta sa cititi acest comentariu literar . Baltagul ,scris de Mihail Sadoveanu , este o capodopera aparuta in anul  1930.

început. “Descoperind adevãrul, Vitoria verificã implicit armonia lumii: aflã ceva mia mult decât pe fãptuitorii omorului ºi anume cã lumea are o coerenþã pe ca moartea lui Lipan n-a distrus-o”.(N. Manolescu)ã filozofie de viaþã (ca cea a banului din Mioriþa), un echilibru ºi o mãsurã în toate, fãrã nici o tânguire, moºtenite din asprimea vieþii din vremuri imemoriale.”; pãrintele Dãnilã îi scrie jalba cãtre autoritãþi; trimite fata, pe Minodora, cu zestrea la mãnãstirea Vãraticului, la cãlugãriþa Melania, sora a mamei Vitoriei; lãsarea gospodãriei în grija lui Mitrea; pregãtirea de plecare. Firul naraþiunii urmeazã popasurile Vitoriei Lipan în cãutarea adevãrului despre bãrbatul ei (itinerariul se sfârºeºte prin gãsirea rãmãºiþelor lui Nechifor între, începând cu cap. VII, când Vitoria “ e determinatã de semnificaþia cãrþii: înfãþiºarea unei societãþi de tip arhaic ºi un individ reprezentativ al ei, o lume esenþialã, lumea oamenilor de la munte ºi Vitoria Lipan, exponentul acestei lumi.

Subiectul este si

Intriga, dupã modelul romanului poliþist, pune în luminã vocaþia justiþiarã a eroinei, descoperirea asasinilor ºi demascarea acestora.